Doresc să vă prezint, o secvență interbelică surprinsă în presa vremii: două reuniuni jubiliare ale absolvenților Școlii Comerciale Superioare din Lipova, în 1926 (promoția 1901) și în 1929 (promoția 1904).
Miezul acestor relatări nu este doar întâlnirea în sine, ci felul în care școala își vede, după 25 de ani, „rodul”: oameni ajunși în funcții publice, în bănci, în administrație și în comerț.
În 27 iunie 1926, promoția 1901 se întoarce la Lipova. Îi salută pe directorul de atunci, Jovan Domnilescu, apoi merge la cimitir, unde depune coroane la mormintele profesorilor dispăruți.
Programul a fost deopotrivă cuviincios și prietenesc. Mai întâi, absolvenții au vizitat instituția, au salutat actuala conducere și pe dr. Ignác Dobos, pomenit din nou ca singurul reprezentant al vechiului corp profesoral rămas în viață, devenit avocat în Lipova.
Apoi, cu aceeași rânduială a aducerii aminte, au mers la cimitire, unde au adus un omagiu celor plecați dintre ai lor.
După partea solemnă, compania a luat drumul Lipovei-Băi, unde, la un prânz prietenesc, au fost reînviate amintirile de școală, întâmplările hazlii, greutățile examenelor și numele profesorilor, rostite acum cu respect și cu zâmbet.
Listele celor prezenți fixează bine tipologia elitelor locale ale epocii: directori de bancă, funcționari financiari, notari, proprietari, comercianți — oameni „așezați”, formați într-o școală care se voia utilă și respectată.
Nándor Weisenburger – director general al Casei de Economii Civile (Arad); Henrik Grün – director de bancă (Sânnicolau Mare); Ferenc Neff – notar comunal (Kalácsa); Ferenc Schöner și Gyula Cabal – funcționari superiori în finanțe (Arad); György Rosif (Lipova) și György Ojkiai (Horvátkécsa) – proprietari de terenuri; Jakab Potchen – notar (Lovrin); János Müller – perceptor fiscal (Lipova); József Kern – maior pensionat (Lipova); Aduim Klatz – director general al Băncii Centrale Șvăbești (Timișoara); Teodor Vulpil – comerciant de cherestea (Orăștie); Artur Szende – semnatar de firmă la banca Marmorosch (Arad); Sándor Weinberger – funcționar principal de bancă (Lugoj).
În toasturile de la final se celebrează tocmai această reușită: o școală care a dat societății oameni „de ispravă”.
În iulie 1929, promoția 1904 repetă, aproape ritualic, aceeași rânduială: vizitează instituția, îi salută pe conducători și pe dr. Ignác Dobos, apoi aduce un omagiu celor dispăruți, pentru ca ziua să se încheie la Lipova-Băi (Lippafüred), cu un prânz prietenesc. Și aici, „ce au ajuns” e esențial: dr. Endre Bicker – medic-șef (Timișoara); Márton Ernst – comisar-șef de poliție (Kiskunfélegyháza); Gheorghe Novac – pretor (Lipova); Alajos Pálfi – inspector-șef CFR (Arad); György Kun – casier-șef de bancă (Ciacova); Athanas Gavrilescu – notar (Chișirid); Árpád Glauber (Timișoara) și Gusztáv Weiszberger (Arad) – mari comercianți de vinuri; Jakab Schauer – comerciant (Arad); Miklós Schramm – perceptor (Radna), alături de directorul Jovan Domilescu și prof. Faur.
Din câteva rânduri de ziar se desprinde o lume întreagă: oameni plecați elevi din Lipova și întorși, după douăzeci și cinci de ani, ca bancheri, notari, funcționari ai statului, comercianți, ofițeri ori medici.
Dar ceea ce dă greutate acestor reuniuni nu este numai inventarul reușitelor, ci rânduiala lor morală: înainte de veselie, comemorarea; înainte de laudă, recunoștința. Oprirea la cimitir nu e un detaliu de protocol, ci semnul limpede că izbânda personală era înțeleasă ca fiind legată de școală și de dascăli.
Aceste întâlniri sunt mai mult decât aniversări: sunt un mod prin care comunitatea își confirmă continuitatea.
Școala rămâne, chiar și după un sfert de veac, un „acasă” al memoriei, iar Lipova devine, măcar pentru o zi, locul în care oamenii grăbiți ai prezentului își lasă funcțiile la ușă și intră iarăși, ca odinioară, elevi în curtea vechii instituții.
Costel Sanfira